Obiceiuri din Dobrogea

Elevi: Fântână Andrei, Costache Robert, Alexe Dumitru

Coordonator: Ionescu Virginia

In Dobrogea, întâlnim obiceiuri care s-au păstrat din vremuri de demult si inca mai sunt practicate:

"Lazarelul" - practicat in Sâmbăta de Florii - practicat si in prezent in localitatea cu populaţie preponderent greceasca, Izvoarele. Obiceiul povesteşte ca Lazăr, moare intr-un accident in timp ce se afla la pădure pentru a aduce hrana pentru animale. Mama si fecioarele din sat îl plâng, iar din mormântul lui Lazăr se dezvolta un copac cu ramuri bogate.

"Olăria" - practicat in Sâmbăta de Florii - Obiceiul consta in aprinderea pe dealuri a unor focuri din resturi vegetale sau din furajele consumate de animale in timpul iernii, simbolizând purificarea vechii vegetaţii, pentru a face loc unei vegetaţii noi si prospere. Rostogolirea pe dealuri a roţilor de ceruta infasurate in paie, simbolizând cursul soarelui pe cer, simboliza si purificarea a tot ce a fost râu pentru comuniune.

"Caloianul" – practicat după Paste - Obiceiul consta in fabricarea unei papus de lut, ce era îngropata in câmp, ca apoi după o perioada de timp sa fie deshumata, rupta in bucata si imprastiata pe câmp, simbolizând fertilitatea, belşugul culturilor si regenerarea vegetaţiei.

"Paparuda” - practicat in a treia zi de Paşti in localităţile Niculitel, Luncavita, Vacareni, Jijila – Obiceiul consta in stropirea cu apa a unui alai de tinere sau de femei bătrâne, împodobite cu flori sau cu ramuri verzi, ce intra din curte in curte. Tinerele sau bătrânele, dansează si cânta pentru ploaie, apoi sunt udate de gazda sau se uda intre ele.

"Colindatul" - mersul cu Moş Ajunul, practicat in seara Ajunului de Crăciun este un obicei pe care îl întâlnim si azi, practicat in general de copii care reiau colindele cantate altădată de cetele de feciori si barbari.

"Ursul", "Brezaia","Capra"– practicate in seara Ajunului de Crăciun - obiceiuri al colindatului cu musti, ce se mai practica in localităţile Niculitel, Valea Teilor, Greci, Enisala.

"Măsoiul" - se practica si azi, numai la Luncavita, obicei al colindatului cu musti ce a devenit o emblema nu numai a Luncavitei, dar si a Dobrogei.

***

Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă (20 decembrie - 7 ianuarie), poartă numele generic de sărbători de iarnă. Perioada este deschisă si închisă de sărbători prefaţate de ajunuri, atât Crăciunul, cât si Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. principalele sărbători ale ciclului de iarna - Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza - au funcţionat de-a lungul vremii ca momente independente de înnoire a timpului si de început de an. Romanii folosesc, pe lângă calendarul oficial, recunoscut de stat si Biserica, un calendar neoficial - calendarul popular - creat de popor si transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial si de calendarul civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe săptămâni si luni, calendarul popular indica timpul optim pentru arat si semănat, pentru petit si logodit, pentru moştenirea strămoşilor sau aflarea ursitei etc. Sărbătorile si obiceiurile populare, care au loc in decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu data fixa sau mobila, dedicate divinităţilor calendaristice, oamenilor, animalelor, păsărilor, plantelor, fenomenelor terestre si cosmice sunt cunoscute si respectate, in unele zone etnografice, pana astazi. Unele au preluat numele sfinţilor creştini, altele nu au nici o legătură cu creştinismul ("Caloianul", "Paparuda", "Drăgaica" etc.) sau sunt pe cale de a fi asimilate, precum Crăciunul, de creştinismul carpatic. Divinităţi moştenite de la substratul autohton, trac si greco-dac, cele împrumutate si asimilate de la greco-romani si popoarele orientale, cat si creaţiile mitice strămoşeşti si româneşti alcătuiesc un original panteon.

Ignat este divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - in zorii zilei de Ignat se taie porcul de Craciun - si cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare mitica a panteonului romanesc, pedepseste femeile care sunt surprinse lucrand (torc sau tes) in ziua de Ignat. Animalul sacrificat in aceasta zi este substitut al zeului care moare si renaste. Impreuna cu timpul, la solstitiul de iarna. In antichitate, porcul a fost simbol al vegetatiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat in iarna.

· Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat in casa, pe ulite, de o ceata sacra. In calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale in perioadele solstitiului de iarna. ("Steaua", "Plugusorul", "Sorcova"), echinoctiului de primavara, solstitiului de vara si echinoctiului de toamna. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.

****

Tradiţii De Crăciun in Maramureş

Crăciunul continua sa fie in Maramureş o sărbătoare la care tradiţiile si obiceiurile se păstrează cu sfinţenie, cel mai bine acesta putând fi văzute la sate. Si in marile oraşe insa, in Ajunul Crăciunului se pot vedea insa grupuri de colindători, tineri si bâtlani, care merg sa vestească pe la prieteni Naşterea Domnului. Lumea petrece împreuna cu familia si prietenii trei zile intr-una. Crăciunul nu înseamnă insa doar cele trei zile, numite «ale Crăciunului satul». Sărbătoarea are trei etape: perioada de pregătire, postul si toate celelalte acţiuni in care intra curăţirea casei, a curţii, a mormintelor; apoi mai e perioada cuprinsa intre 23 decembrie (Ajunul Ajunului) si 31 ianuarie, iar ultima este perioada dintre Anul Nou (numit in vechime Crăciunul cel mic) si Boboteaza.

Maramureşul este inca un loc in care se pot auzi glasurile copiilor si tinerilor, dar si ale celor bătrâni care vestesc Naşterea Domnului Isus, dar intui de toate întreabă: “Slobodu-i a colinda?”.
Lectorul universitar doctor Delia Suiogan de la Universitatea de Nord Baia Mare este de părere ca atât timp cat colinda si colindatul nu vor pieri, sărbătoarea Crăciunului nu isi va pierde farmecul in Maramureş. ”Colindatul in comun este un ritual străvechi cu funcţionalitate magico-simbolica foarte complexa. Ceremonialul conţine elemente de cult al soarelui, elemente de cult al morţilor, dar si elemente de cult agrar”, a precizat specialistul etnolog.

”Steaua” si ”Capra”, distracţia coconilor
In Ajunul Crăciunului, in satele din Maramureş primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuţele in gat, aceştia merg pe la case ca sa anunţe marele eveniment care se va produce, iar in schimbul colindei lor se obisnuiste sa se ofere colacuti, nuci, mere, iar acum, din ce in ce mai des, se dau bani.

Se umbla cu ”Steaua” sau cu ”Capra”, al cărei joc (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea), la origine, a fost un ceremonial grav. Delia Suiogan a arătat ca alaiul caprei aminteşte de alaiul dionisiac al personajelor jumătate om, jumătate animale întâlnite la traci, la grecii antici si la romani. Copiii isi confecţionează din timp obiectele necesare, improvizând cu ce găsesc prin sertarele mamelor, mai ales ca ”steaua” cu care se merge la colindat trebuie sa fie neapărat strălucitoare, iar ”capra”, cat mai înzorzonata si gălăgioasa.

In unele zone, in afara acestor obiceiuri se mai păstrează si ”Viflaimul”, un teatru popular in care apar personajele biblice care au legătura cu momentul Naşterii Domnului. Sunt puţine localităţile Maramureşului in care mai este prezentat spectacolul, si datorita numărului mare de personaje, peste 20, dar si a pregătirilor minuţioase care trebuie făcute cu mult timp înainte. In Ied, dar si in alte localitatea de pe Valea Izei tradiţia s-a mai păstrat, chiar daca ”Viflaimul” nu este prezentat chiar in Ajunul de Crăciun.

”Jocul moşilor”, o arta a deghizării
Delia Suiogan a arătat ca ”in cadrul sărbătorilor de iarna, un rol important l-a jucat si îl mai joaca inca deghizarea si travestirea, practicate in jocul cu masti. Cei ce se mascau, individual sau in grup, urmăreau ca, pe langa proectia reala sau magica sa obtina, cu ajutorul măştilor si legătura spirituala cu presupusele forte supraomeneşti”. Ea a arătat ca ”purtătorul mastii este pătruns de forţa ei, este scos din timpul si spaţiul profan”, iar ”masca si păstrează funcţia de păcălire, cu intenţia de a asigura celui care o poarta o trecere mai uşoara peste «pragurile» pe care le are de depăşit, pentru ca masca presupune si o serie întreaga de interdicţii, dar ii si da dreptul la un comportament ce iese din tiparele cotidianului, realului imediat”.

Ea a mai adăugat ca, in Maramureş, un loc important îl ocupa mai ales in anii noştri jocul moşilor, la originea căruia se pare ca au stat ceremoniile cu musti din nopţile de priveghi - ritual strămoşesc de cinstirea morţilor. ”Masca propriu-zisa de moş maramureşean executata din blana de cornute, deşi aminteşte de animalul originar se deosebeşte de masca similara din restul zonelor etnografice ale tarii prin faptul ca nu au coarne”, a spus Delia Suiogan. Potrivit acesteia, jocul moşilor este un moment aparte si se remarca prin ingeniozitatea celor care se deghizează si bat la uşile gazdelor sa le sperie si sa le ureze fericire si sănătate.

Colăcitul dat colindătorilor, un simbol al soarelui
Etnologul a mai spus ca un loc important îl au si obiectele legate de colindat, amintind de bata, care este văzuta ca un ”arbore al vieţii”. Atingerea porţilor si a femeilor, dar si bătaia repetata atât in podeaua casei, cat si in pamantul din curte cu bata are rol fertilizator, potrivit credintelor din Maramures.

De asemenea, un alt obiect ritualic, care nu lipseste din gospodariile maramuresenilor de Craciun, este colacul, care este un simbol al soarelui, dospirea aluatului din care se face semnificand fertilitatea. Mai sunt insa marul - aliment sacru si “fruct al cunoasterii”, si nuca, care este asimilata si “oului cosmic”. Toate aceste se regasesc pe mesele de Craciun in toate gospodariile din Maramures, chiar daca modernismul si-a facut loc chiar si in zonele rurale.

”Toate simbolurile folosite de catre actantii ritualurilor, fie de natura gestuala, obiectuala, fie de natura animala sau vegetala etc. au rolul de a reconstitui mitul (cel al Creatiei originare sau cel Crestin). Nimic nu este accidental, totul se supune ordinii instituite de memoria mitica. Sarbatoarea Craciunului sau cea a Anului Nou, si nu numai, devin o forma de participare directa la acea ordine cosmica”, a spus Delia Suiogan. Ea a recunoscut ca obiceiurile au fost ”remodelate” periodic de membrii comunitatii.

Superstitiile de Craciun au locul lor in zilele de sarbatoare
Prin urmare, sunt extrem de rare situatiile in care podelele casei sunt acoperite cu fan proaspat, iar sub fata de masa sunt puse paie pentru dobandirea bunastarii. De asemenea nu se mai leaga cu lanturi picioarele mesei, obicei care se practica pentru a opri animalele salbatice sa atace vitele din curti si sa indeparteze raul din casa.

Superstitiile persista insa, astfel incat nu se da cu matura de Craciun, nu se spala rufe si nu se da nimic cu imprumut. De asemenea, se da de mancare pe saturate animalelor din gospodarie, inclusiv cate o bucatica de aluat dospit, despre care se crede ca le va feri de boli. In unele zone, se spune ca daca in seara de Ajun, animalele se culca pe partea stanga, e semn ca iarna va fi lunga si geroasa. Mai exista si credinta ca acei care plang in Ajun vor plange tot anul care vine, iar in dimineata de Craciun este bine sa te speli pe fata cu apa de izvor in care se pune un banut de argint.

Pregatirile de Craciun sunt obligatorii in Maramures, iar tarancile folosesc acest prilej ca sa isi scoata la iveala zestrea lor sau ale fetelor de maritat. Sterguri frumos tesute, perne imbracate in fete brodate cu migala, pleduri colorate sunt scoase din dulapuri si asezate in incaperi, mai ales in cea in care sunt primiti colindatorii. Din case nu lipseste nici bradul, impodobit acum cu beculete si globuri chinezesti, iar altadata cu nuci, mere ori siraguri de boabe de fasole alba in loc de beteala.

Masa de Craciun, momentul magic al sarbatorii
Cel mai important este ca de Craciun casa sa fie curata si impodobita de sarbatoare, iar masa sa fie plina, pentru ca adunarea membrilor familiei in jurul mesei si al bradului este elementul cel mai bine conservat. Delia Suiogan a aratat ca ”obiceiul apare ca o forma de reconstituire a strangerii tuturor ai casei in jurul buturugii sacre ce se aprindea in vatra casei in Ajun si care are rostul de a-i incarca cu putere pe participanti”. De altfel, chiar exista credinta ca in noaptea de Craciun nu e voie sa se stinga focul in soba, astfel incat barbatul casei obisnuia sa puna pe foc o buturuga mare.

Delia Suiogan a spus ca reunirea in jurul mesei de Craciun ete ”revenirea in cerc, ce ar putea fi interpretata ca o forma de initiere ori reinitiere. Pornirea din acest centru «tare» da posibilitatea reconstituirii propriului «centru», astfel incat fiecare casa devine o repetare a «Centrului Lumii», participantii avand prilejul sa se incarce cu putere”. Cat priveste ospatul, acesta se face pentru asigurarea bunastarii, dar este si o forma de sacrificiu: al porcului pentru prepararea carnatilor si caltaboslului, precum si al bobului de grau pentru a face painea.

Ritualuri pentru sanatatea si prosperitatea familei
Delia Suiogan a mai aratat ca ”foarte multe ritualuri au fost pastrate. Unele nu mai sunt simtite ca obiceiuri, fiind privite ca actiuni obisnuite, dar fac parte din acea serie lunga de gesturi simbolice care ii permit individului ca, periodic, sa aiba sansa unui nou inceput.”

Ea a dat ca exemplu taiatul porcului, care este simtit si astazi ca un ritual deosebit de important, gestul amintind de jertfele aduse zeitatilor care se nasteau si mureau periodic, in perioadele de innoire a timpului calendaristic. Sacrificarea acestuia se facea inainte intr-o anumita zi, cea de Ignat si in zorii zilei. Chiar daca data nu se mai respecta, se pastreaza inca o serie intreaga de ritualuri, care au menirea sa asigure sanatatea si prosperitatea in familie in Noul An. Astfel, porcul nu trebuie vaitat si toate activitatile din timpul taierii lui trebuie sa fie insotite de voie buna si de urari.

”In Maramures, se face semnul crucii cu sange pe fruntea coconilor (n.r. – copiilor) ca acestia sa fie sanatosi si puternici. Contactul cu carnea animalului, implicit cu sangele acestuia, inseamna transferul de putere, de viata asupra celui care consuma acest aliment. In acelasi timp, animalul devine mediator intre lumi, intre om si zeu/divinitate, intre om si stramosii sai”, a precizat lectorul universitar.

Colinda, o posibila ”cheie” spre portile cunoasterii
Craciunul se identifica in Maramures prin colinda, care, in ciuda presiunilor asupra folclorului, nu s-a ”manelizat”, ci s-a pastrat asa cum era cantata de strabuni. Etnologul este de parere ca ”atata vreme cat nu se va apela la mimare si gratuit, Craciunul va ramane acelasi, un timp al bucuriei si al renasterii”, precizand ca i-ar placea ca si peste cinci ani sarbatorea sa fie la fel de frumoasa ca acum, desi se teme ca ”pierderea identitatii ar putea conduce in interiorul procesului de globalizare la fenomenul de dezagregare”.

”Redescoperirea adevaratelor sensuri ale unor gesturi sau obiecte poate sa contribuie la pastrarea traditiei. Astfel, ceremonialul legat de colindatul in comun apeleaza la o serie intreaga de obiecte incarcate de sens si valoare, tocmai datorita functiei lor de mediere intre om si natura, intre om si Cosmos. Ele nu mai sunt simple obiecte, devenind forme de comunicare intre lumi. Colinda mai poate primi si sensul de indicare a directiei, devenind o posibila «cheie» care sa-i deschida Fiintei unele porti spre cunoastere”, a concluzionat etnologultnologul.